Istoria comunei Gaujani

Pentru a reda istoricul comunei Gaujani ,  mai întâi trebuie să  arătăm  aşezarea în regiune. Comuna Găujani se află aşezată la jumătatea drumului dintre Giurgiu si Zimnicea, ultima comună a Raionului Giurgiu pe această distanţă.                                                                                        
      Ea are o frumoasă poziţie pitorească fiind aşezată pe malul stâng al Dunării pe suprafaţa de 143 ha .
      In partea de sud se află râul Pajurea denumită de localnici gârlă, care este o ramificaţie a râului Vedea. O dată cu îndiguirea i s-a întrerupt alimentarea şi de aceea de cele mai multe ori vara seacă , căci se mai alimentează din apa ploilor şi zăpezilor.
       Până la îndiguire era foarte bogată în peşte având condiţii bune de înmulţire şi de viaţă.
     Comuna este tăiată pe mijloc de şoseaua principală Giurgiu - Zimnicea, fiind împărţită in două părţi, partea de la vale care este joasă la nivelul Dunării ceea ce a făcut ca în nenumărate rânduri să inunde comuna. Partea de la deal este mai înaltă şi se continuă mai mult spre N- E datorită populaţiei care se mutase din cauza inundaţiei făcând populate aceste terenuri .
    Partea de N-S a comunei s-a numit satul nou nefiind prea populată datorită poziţiei geografice nefavorabile, fiind expuse în timpul iernii, viscolele  având o altitudine mai mare.
       Din punct de vedere fizico-geografic comuna noastră este aşezată mai mult în lunca Dunării , având deci o climă mai dulce faţă de restul regiunii unde în timpul iernii şi verii se resimte influenţa Crivăţului care bate dinspre Răsărit; vara aducând secetă ce se resimte mai mult în Bărăgan, iar iernile fiind foarte friguroase.
    Comuna este aşezată în luncă şi face ca pomii fructiferi să înflorească cu două săptămâni mai din timp decât în regiune.
Din sud-vest bat cele două vânturi, Băltăreţul si Austrul ( sărăcilă) vânturi ce se resimt la noi în comună în timpul verii şi primăverii.
    Ploile cad în special în timpul primăverii şi toamnei, vara căzând ploi torenţiale  însoţite de descărcări electrice puternice.
Terenul ce se găseşte între sat  şi fluviul Dunărea numit baltă deseori a fost inundat , neputându-se cultiva, acest lucru petrecându-se până la construirea digului Malu - Pietroşani construit în 1931 de Danubiana cu scopul de a cultiva sfecla de zahăr deoarece acest teren este favorabil acestei culturi de aceea erau direct interesaţi.
     In momentul de faţă, acest teren parte din el este primăvara inundat prin influenţa apei din dig şi datorită faptului că scurgerea prin canaluri nu se poate face fiind în majoritate pomostite ( astupate) se întârzie retragerea apei ceea ce face ca să rămână o parte din teren care este mai jos necultivat.
     Muncii agricole a fost dat acest pământ pe o suprafaţă de 2000 ha fiind un pământ foarte roditor în special pentru cultivarea de porumb , grădini de zarzavat şi orez.
      Este un pământ nisipos format din depunerea aluviunilor aduse an de an de către Dunăre. A doua parte a comunei care are un pământ fertil alcătuit în majoritate dintr-un pământ negru de cernoziom brun.
      Acest pământ în trecut a fost împărţit în două: o parte aparţinea statului şi o altă parte  Eforiei . Cele două parţi erau despărţite printr-un drum numit „DRECSIE”.
Punctele după care se orientau cetăţenii comunei pentru recunoaşterea terenurilor şi chiar sunt :
    „Drumul  muntului”  această denumire din timpul ocupaţiei turceşti când turcii (care nu se hrănesc cu untură) au luat din toate judeţele untul şi l-au cărat spre raia pe acest drum.
    „Găvana lui Manole”,   are această denumire deoarece pământul este mai jos. In această găvană se găseau mărăcini negrii care au fost scoşi cu plugurile în timpul arendaşului Nicu Cazacu.
„Padina şi locul din padina”- este un loc jos unde se strânge apa din cauza ploilor şi zăpezilor. Aici înainte vreme se scăldau bivolii şi beau apă boii.
„Locul din Branişte”- se află situat în pădurea Branişte care face parte din Codrul Vlăsiei tăiată în anul 1893 de către arendaşul din acest timp Fulga.
       Un alt punct este „Scânteia” care are teren de o fertilitate mult mai slabă.
       „Găvana lui miaua”   un alt punct   de reper .
       „Drumul de fier”- această denumire o are din 1877 când s-a construit calea ferată Giurgiu - Zimnicea construită de ruşi în scopuri militare care cale ferată trecea prin partea locului . Ea este distrusă în 1880 în acest timp calea ferată a fost oferită spre cumpărare guvernului de atunci care a refuzat.
        Vatra satului are un pământ argilos amestecat cu pământ negru ceea ce face ca în timpul primăverii şi iernii să fie noroi . Flora comunei noastre se adaptează poziţiei sale geografice astfel observăm că aici se întâlnesc plante cultivate şi necultivate.
         In trecut dintre plantele cultivate care predominau erau: porumbul, mai puţin grâul şi celelalte cereale.
         Dintre varietăţile de porumb se cultivau (dinte de cal).Grâul se cultiva dar pe o scară mai mică, astfel în timpul arendaşului Nicu Cazacu grâul se semăna între 15 august şi 15 septembrie care se cultivă între porumb şi se făceau câte 100 duble la pogon.
       Acum însă grâul se cultivă pe scară mai largă,   iar porumbul se cultivă într-o măsură mai mică. Pe lângă aceste cereale se mai cultivă acum : secara ,  orzul şi ovăzul folosindu-le ca furaj cosit verde. In afară de cereale se mai cultivă şi plante industriale ca:sfecla de zahăr, bumbacul care îşi găseşte condiţiile cele mai bune de dezvoltare în acest pământ.
     O altă plantă industrială este floarea soarelui care avea o tulpină înaltă şi perioada de vegetaţie mai mare este floarea soarelui de varietate „Jdanov” care are tulpina mică, pălărie dezvoltată,  sămânţă sănătoasă şi bogată în ulei.
Până in 1954 se cultiva şi orezul care da rezultate bune. Inul a fost cultivat de aşezămintele Brâncoveneşti care au avut proprietate până în 1945 când au fost date G.A.S. fiind o plantă industrială necesară. Cartoful este cultivat la noi într-o măsură mică şi mai ales în terenul de baltă unde îşi găseşte mai bine condiţiile necesare de dezvoltare.
     Aici nu se cultivă în măsuri mari această producţie deoarece locuitorii nu au ajuns să cunoască caracteristicile de cultivare a plantei.
     Pepenii se cultivă foarte mult pe o suprafaţă întinsă varietatea negru de Banat , varietatea turchestan cartalup fiind introduse acum.                           
 Viţa de vie se cultivă pe suprafeţe mici , dă o recoltă slabă când nu este îngrijită la timp, varietatea hibrid, producătoare.
      Grădinile de zarzavat înainte se găseau mult mai răspândite ,venind sub influenţa grădinarilor bulgari care vara veneau arendau terenuri şi cultivau zarzavaturi. Acum grădinile de zarzavat sunt mai puţine iar influenţa acestora se vede şi la mâncăruri. Ca zarzavaturi se cultivă: roşii, ardei, morcovi, ţelină, varză, păstârnac, vinete, conopidă.
        Pe scară întinsă se cultivă pomii fructiferi şi anume,caişii care din 1951-1952 au fost scoşi datorită climei care a făcut să nu mai dea roade, altă cultură de pomi sunt prunii care s-au aclimatizat foarte mult la noi în acest timp . Aceste fructe sunt folosite în comerţ. In vatra satului se găsesc pomi ca: meri, gutui în număr mic. Plante necultivabile care predomină pe terenul comunei noastre sunt: stuful, trestia, papura care ocupă suprafeţe însemnate în baltă unde îşi găseşte condiţiile prielnice. Acestea se folosesc pentru acoperitul grajdurilor , ocolirea curţilor şi facerea rogojinilor.
        Plante sălbatice care se mai găsesc în baltă sunt: pipirig, pluta care se foloseşte pentru vopsit (culoarea neagră ) şi tot pentru vopsit izma    broaştei ; papalegii se folosesc pentru înlăturarea râiei de pe om. O  altă plantă rugi sau mure de pădure care se găsesc în pădurea de pe malul Dunării. Această pădure este formată din copaci de esenţă moale ca: salcie, plop şi răchită.
     Ca plante medicinale se găsesc: muşeţel, izma broaştei folosite pentru ceai ; iarba mare şi pătlagina pentru dureri de stomac ; spânzul folosit pentru vindecarea unor boli la porci şi la cai.
         Pe câmp  se găsesc ca plante sălbatice: păpădia şi lăptuca folosite ca hrană pentru porci şi coada mielului; urzica pentru hrana omului a păsărilor şi spălatul sticlei, pirul . Ca animale în comuna noastră predomină mai mult boi şi vaci de rasă moldovenească rezistente la climatul acestei comune din timpul verii. Aceste vaci nu dau o cantitate mare de lapte şi pentru acest lucru se caută să se îmbunătăţească aducându-se rasa Zimental care n-a dat rezultate şi a fost înlocuită cu rasa Svinţ.
     Oile care se găsesc din cele mai vechi timpuri , fiind ocupaţia de bază a
localnicilor  păstoritul. Ele sunt de rasă ţigaie şi stogoş şi foarte rar carachiul. Caprele sunt animalele care nu prea se găsesc la noi în      comună .  Caii care acum înlocuiesc în majoritate boii.
      Ca rase de cai avem rasa ialomiţeană şi transilvăneană. Bivolii au fost animalele care predominau mai mult decât vacile, iar acum sunt spre dispariţie.
       Porcii au fost şi sunt crescuţi de populaţie încă de la înfiinţarea comunei formând unul din alimentele pe care le folosesc oamenii. Porcii de rasă băltăreaţă care au trăit înainte şi nu erau o rasă bună ,crescuţi în baltă. Acum rasa veche se înlocuieşte cu mangaliţa orig. Iork, apoi in 1955-1956 a fost aclimatizată o nouă rasă Bazna.
        O hrană principală a omului este carnea , pentru acest motiv se cresc păsările ca: găini, raţe şi gâştele care se găsesc într-un număr mare,având condiţii necesare. Alte păsări mai sunt curcile care se găsesc mai puţine neputând fi crescute de cetăţenii comunei cerând condiţii de creştere mai bune.
     Fiind în apropierea satului  multe bălţi sunt păsări care staţionează pe meleagurile noastre ca: gâşte sălbatice, raţe sălbatice, nagâţi, ţigănuşi, berze aceste păsări se hrănesc cu peşti care trăiesc în bălţile din jurul satului.
      Peştele fiind folosit şi de om ,o îndeletnicire a sa deci fiind pescuitul. El prinde acest peşte cu diferite unelte : plasă , târbocul, postovolul, năvodul, vârşe, coşuri oarbe şi setci.
      Ca animale în trecut trăiau porcii sălbatici,lupii care au dispărut complet din cauza tăierii pădurilor. Se întâlnesc foarte frecvent ca animale sălbatice : vulpi, bursuci şi într-un număr mare rozătoare ca iepuri şi şoareci împotriva cărora se duce o luptă neprecupeţită aducând mari pagube stricând o mulţime de cereale şi pomi fructiferi.
     In trecut populaţia comunei noastre nu deţinea pământul şi pentru acest motiv îndeletnicirea lor principală era creşterea vitelor şi în special păstoritul.
    Guvernul burghezo - moşieresc nu căuta să dea pământ ţăranilor, iar pământurile care erau luate în dijmă de la arendaşi erau muncite cu unelte rudimentare făcând ca producţia sa fie scăzută şi aceasta în timpul arendaşului Niţă Rădulescu.
    La învoială a dat ficatul , inima şi rinichii. Produsele rezultate de pe pământurile arendate erau împărţite astfel: din 5 părţi,o parte lua arendaşul, iar 4 părţi ţăranul.
      Reforma agrară care s - a dat în 1864 a dat pământ ţăranilor după braţele de muncă şi capete de vite pe care le deţinea. Celor care aveau două perechi de boi , mai mulţi copii li se da 5 ha aceştia fiind fruntaşi. Celor care deţineau o pereche de boi şi braţe de muncă mai puţine li se da 3,50 ha numindu-se mijlocaşi, iar cei care munceau numai cu palmele neavând alte mijloace cu care să lucreze  li se da  2,50 ha şi se numeau pălmaşi. Dar situaţia începe să se schimbe în timpul arendaşului Fulga când ţărănimea trebuia să dea 3 părţi arendaşului şi 2 ţăranului. Pentru a putea întreţine existenţa vitelor , arendaşul întocmea învoieli cu ţăranul , această învoială numindu-se întocmeala bălţii pentru păşunea vitelor , în schimb ţăranul da: 4 pui de găină, 10 ouă şi 1 kg brânză de oaie.
     In timpul arendaşului Fulga, administratorul neocupându-se de muncile câmpului, a lăsat totul să decurgă în voia sorti şi astfel au rămas datori diferitelor bănci trebuind să vândă pământul arendaşului Nicu Cazacu. In timpul acestui arendaş ţăranii care munceau pe pământurile sale ,la împărţirea venitului dau 4 părţi arendaşului şi o parte omului. Deci se vede că situaţia ţăranului din an în an se înrăutăţeşte. Guvernul burghezo - moşieresc căutând să astupe gura ţăranilor care aveau pământ dă legea agrară din 1922-1923 care vine în completarea legii din 1864 cei care aveau 2 ha primeau 3 ha ,  cei care aveau 3,50 ha primeau 1,50 ha. De pe acest pământ care era lucrat cu unelte rudimentare, cu plugul de lemn care şi astăzi încă se mai foloseşte de către ţărănime a dat o producţie destul de proastă la hectar.
    Pentru a putea trece în baltă ţăranul trebuia să muncească cu arendaşului un pogon de pământ şi această învoială se numea pristos. Ca învoială obligatorie trebuie să plătească :
          4 zile cu carul
          4 zile cu palmele
          9 kile (300 ddal) povară
          6 franci de vită mare
          5 pui de găină
         10 ouă
  Se muncea şi la tarla luându-se 5 ha pământ 2,50 lucrate pentru boier, iar 2,50 lucra ţăranul.
   Pământul lui nu putea fi lucrat în bune condiţii deoarece în majoritatea cazurilor era chemat la curte de boier.
   În regimul de democraţie populară după reforma agrară din 6 martie 1945 când tot poporul muncitor a primit pământ, ţăranii comunei noastre au primit pământ special cei care nu deţineau deloc, invalizii de război. Au fost luate pământurile de la aşezămintele Brâncoveneşti a dat pământ G.A.S. care este o anexă a G.A.S. Pietroşani.
   Aici muncile agricole se fac după cele mai înaintate metode agro-zootehnice, sunt crescătorii de animale, păsări.
În comuna noastră s-au înfiinţat 3 întovărăşiri agricole „Viaţa-nouă”,
„8 martie” şi „Drumul belşugului”, aici s-a observat că produsele sunt mult mai bogate şi mai sănătoase.
  Desigur că aici se munceşte cu unelte mecanizate, seminţele sunt selecţionate aceasta făcând să se dea recolte bogate.
   Terenul arabil al comunei este de 3.300 ha. Dintre care a fost cultivat cu semănături de grâu 1115 ha, recoltându-se 1500 kg la hectar.
    Sfeclă de zahăr se cultivă pe o suprafaţă de 250 ha scoţându-se 15.000 – 16.000 kg/ha.
    Bumbacul 370 ha – 700-800 kg/ha.
   Grădinile de zarzavat 90 ha , pomi fructiferi 39 ha.
   Suprafaţa iazului comunei Găujani este de 346 ha  furaj şi 451 ha  păşune.
   Satul a fost aşezat înainte pe o silişte datorită bolii care bântuia – holera -  au trebuit în 1830 să se mute spre apus unde actualmente se află Comuna Găujani la intrare dinspre Cetăţuia are o vale ce seamănă cu un căuş după această vale acestei comune i s-a spus Căuşani datorită consoanelor fricative care se confundă s-a transformat şi i s-a spus Găujani. În această vale se adună în fiecare an apă multă unde se scaldă raţele şi gâştele.
   Populaţia se ocupă cu păstoritul, creşterea bivolilor de lapte şi agricultura. Această comună a început să se dezvolte ca sat de clăcaşi.        Agricultura a început să se dezvolte abia după 1923 când deja ţăranii au început să aibă câte o brazdă de pământ, dar agricultura în acest timp nu ia prea mari proporţii. Cooperativele au luat mari proporţii abia după 1944 dar în anul 1930 se face prima cooperativă dar a fost întrecută de comerţul particular capitalist nelăsând să se dezvolte. Căile de transport au fost şi sunt: Giurgiu – Zimnicea care a fost o şosea lăsată în paragină şi chiar acum cu toate că-i o şosea principală.
   Drumurile nu sunt pietruite sunt drumuri raionale, satul are o întindere de 2 km. Şi suprafaţa satului propriu-zis este de 143 ha  
   Distanţa de la Găujani la Răleşti în parte de nord este de 12 km.
   Distanţa de la Găujani la Giurgiu de 29 km, iar până la Bucureşti 93 km.
   Oamenii în comunele vecine şi spre centrele mai importante se duc cu căruţele şi pe jos. În curţile cetăţenilor în majoritate se găsesc puţuri, afară de puţuri se mai găsesc şi câteva fântâni care sunt din vechi timpuri.
    La hotarul dintre Cetăţuia şi Găujani se găseşte o populaţie de salcâmi care serveşte la reţinerea zăpezii.
     Pe vechiul lot şcolar se află o plantaţie tot de salcâmi care prezintă tot un stăvilar pentru reţinerea zăpezilor.
     Datorită grijii Partidului şi guvernului nostru în regimul democrat popular viaţa satului s-a schimbat din toate punctele de vedere. Astfel prin culturalizarea maselor, s-a înfiinţat o librărie care difuzează diferite cărţi de actualitate, mai târziu s-a construit o şcoală nouă din autoimpunere strânsă de la cetăţeni.
    Pentru îmbunătăţirea vieţii de trai a oamenilor se măreşte numărul cooperativelor şi se înfiinţează cele trei întovărăşiri.
     Pentru îndrumarea muncii ţăranilor s-a trimis în comună ingineri, care la Căminul Cultural ţine conferinţe în legătură cu plantarea, semănarea şi
în general cu organizarea muncilor agricole.
      Cetăţenii din comuna noastră au fost ajutaţi cu sămânţă pentru a- şi cultiva la timp semănăturile.
      Pentru a veni în ajutorul oamenilor săraci, a văduvelor şi a salariaţilor din comună Sfatul Popular s-a îngrijit de lemne aducându-le din pădure în comună pentru a fi transportate mai repede.
      Pe baza posibilităţii locale se pot face în comună următoarele:
        - Cămin Cultural
        - Lumină electrică                        
        - Şosea asfaltată              
        - Radioficare              
        - Baie comunală        
Numărul total al populaţiei din comună este de 3.089.
      Densitatea populaţiei este de 46 locuitori la kmp.
      Pentru muncă sunt buni 935 femei 940 bărbaţi.
      Numărul total al sexului feminin 1586, numărul total  al sexului masculin 1503. Comuna are 801 familii. Fruntaşi în constituirea socialismului sunt: Radu Jipa, Ghincea Marin şi Iacob Florea.
     Tineretul comunei noastre se încadrează în orânduirea socială actuală ajutând la construirea socialismului. Se vede ataşamentul său faţă de orânduirea democrat populară.
      Majoritatea fac parte din organizaţia de masă U.T.M. şi cei de vârstă şcolară sunt pionieri. Educarea politică şi şedinţele care au ca scop educarea lor în spiritul internaţionalismului proletar.
      O împletire strânsă se vede în educaţia politică şi cea morală. Astfel putem spune că tineretul nostru şi toţi locuitorii comunei au un nivel moral destul de ridicat. Manifestările lor sunt controlate.
      Aici n-au fost furturi, omoruri, bătăi faţă de celelalte comuni din jur.
      Manifestările culturale sunt foarte frecvente şi tineretul este dornic de a-şi arăta talentele lor pentru aceasta trebuie create condiţii necesare.
     Căminele culturale sunt acelea care cheamă tineretul la diferite manifestări.
     La Căminul cultural unde în fiecare seară se strâng cetăţenii şi fac audiţii la radio se ţin conferinţe prin care se combate misticismul şi se formează o concepţie ştiinţifică socialistă. Dar totuşi mai există în rândul cetăţenilor unele rămăşiţe ale mentalităţii înapoiate în special la femeile vârstnice ca deochiul, descântec de speriat, la vite etc.
     Pentru culturalizarea maselor după 23 august 1944 s-au pus bazele dezvoltării unei literaturi realiste şi pe înţelesul sătenilor din care marii noştri clasici ca: Eminescu, Coşbuc, Caragiale, Creangă s-au inspirat. La noi în sat se dezvoltă mai mult bibliotecile de unde vin şi împrumută cărţi cititorii satului. Sunt înfiinţate cercuri de citit cu câte un responsabil unde se citesc cărţi apoi se discută. Materialele folcloristice folosite de oameni sunt: poveştile, snoavele, cântecele, proverbele şi zicătorile.
     Frecvenţa cântecelor este destul de mare şi în special a doinelor. În cadrul Căminului cultural există şi o echipă de dansuri formând una din laturile artistice care este plăcută tinerilor. Cetăţenii în cursul timpului se îmbracă obişnuit, se mai observă şalvari la bătrâni, iar bătrânele folosesc mecheleţe în cap dar acestea foarte rar. Totuşi la dansurile naţionale la unele serbări fetele se îmbracă în peştemal şi ie, iar băieţii cu cămăşi şi iţari. Aici este folosit dialectul muntean.
  O instituţie culturală este şi şcoala care în trecut a fost o clădire destul de
mică unde era şi primărie, frecventau şi cursurile în care erau numai 6 bănci, 30 de elevi, rămaşi 6 elevi vara. Mai târziu s-a mutat alături de vechea şcoală în prăvălia arendaşului Fulga. Apoi în 1904 s-a clădit şcoala satului cu 3 încăperi (3 clase) şi 2 cancelarii. Diferite locuinţe ale cetăţenilor au fost transformate în clase deoarece nu putea în şcoală să încapă toţi elevii. În 1953 începe să se construiască o şcoală prin autoimpunerea cetăţenilor şi intra în folosinţă în 1955. Şcoala îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru a putea învăţa elevii. Ea are 4 clase, 2 cancelarii, sală de material didactic şi hol. Şcoala este de 7 ani cu un număr de elevi la ciclu I, ciclu II şi grădiniţă. Corpul didactic este alcătuit din 17 membri: 6 profesori ciclu II, 8 învăţători, 2 educatore şi o instructoare de pionieri.
  Căminul cultural a luat fiinţă în 1932 sub conducerea învăţătorului Butfoi.
  El a funcţionat cu secţia corală şi dansuri. Activitatea căminului era dusă de învăţătorii şcolii şi un număr restrâns de săteni în special tineret.    Actualmente, căminul are un număr de 250 membri dintre care cei mai mulţi sunt tineri şi în special membrii ai cercului de citit.
   Activitatea de culturalizare s-ar desfăşura într-o măsură mai mare dacă ar fi local propriu  încăpător, îndeplinind condiţiile necesare.
    Dacă la început această instituţie n-a fost frecventată acum prin citirea conferinţelor sunt mobilizaţi foarte mulţi cetăţeni , deasemeni s-au putut organiza: cercul „agro-zootehnic” şi „prieten al cărţii” de cultură generală.
    În comună s-au putut forma mai multe secţii datorită frecvenţei la căminul cultura, a cetăţenilor.  Astfel sunt create: secţia de teatru, cor, dans, sportul ştiu că a luat o amploare mare în patria  noastră  şi deci şi în comună. Astfel au participat la Spartachiada de iarnă şi sunt secţii de volei, fotbal, trântă, gimnastică, şah. Organizaţiile politice din comuna noastră sunt: P.M.R., U.T.M., Sindicatul şi Organizaţia de pionieri. În fiecare duminică observăm că se ţin conferinţe pentru culturalizarea maselor urmate de programe artistice.
   Frământările de zeci de ani ale ţăranilor au culminat în comuna noastră în 1907 cu răscoala.
     Această răscoală izbucneşte la conacul arendaşului Nicu Cazacu. Ţăranii s - au revoltat spunând că „vin studenţii” şi aceasta a făcut ca populaţia să se răscoale. În acest timp arendaşul nu era la conac , se dusese la Zimnicea pentru nişte afaceri.
     Pe drum se întâlneşte cu un gardist care îi spune să fugă fiindcă  ţăranii   
s –au răsculat. El este nevoit să treacă în Bulgaria şi apoi vine în Giurgiu .        Ţăranii au dat foc conacului şi pătulelor , luând toate grânele din pătule.  
    Dar  această  răscoală n - a luat mari proporţii , deoarece n – a existat un conducător şi n –a fost cineva care să le arate cum să lupte . După liniştea evenimentelor se întoarce în comună arestând pe ţăranii care au fost capii : Marin Trandafir, Ene Oprişa , Dumitru Bujoreanu .
      Dar această răscoală a arătat clasei  exploatatoare că o poate înlătura , exploatarea având numai nu conducător.
      Între anii 1932 – 1940 se creează şi se dezvoltă chiaburimea şi
negustorimea. Aceasta pe orice cale caută să exploateze ţărănimea .           Influenţa revoluţiei ruse din 1901 se resimte la noi în 1907. Dar revendicările poporului au fost satisfăcute abia după 23 august 1944 când fascismul a fost înlăturat din patrie. După 6 martie 1945 când s – a dat reforma agrară, ţăranii muncitori au căpătat pământuri , în special cei care nu au avut.
     Ţăranii muncitori sunt alături de regimul democrat – popular, luptă pentru cauza păcii.

Comuna Găujani este persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Este subiect juridic de drept fiscal, titulară a codului de înregistrare fiscală şi a conturilor deschise la Trezoreria Giurgiu, precum şi la unităţile bancare.
Comuna Găujani este titulară a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care aceasta este parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.
           În justiţie, comuna este reprezentata de primar.
Autorităţile  administraţiei publice locale.
Autorităţile administraţiei publice locale care conduc comuna sunt:

• Consiliul Local Găujani (format din 11 consilieri locali) ca autoritate deliberativă;
• Primarul comunei Găujani ca autoritate executivă.

Ambele autorităţi au fost alese  în conformitate cu prevederile Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, modificată şi completată, prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Autorităţile administraţiei publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale comunei, în conformitate cu principiul autonomiei locale.
Amplasarea geografică, suprafaţa comunei.
Comuna Găujani este situată în partea de Sud – Vest a judeţului Giurgiu, pe drumul naţional DN 5C, fiind compusă din trei sate: Cetăţuia, Găujani şi Pietrişu.
Satul Cetăţuia este situat în partea de Est a comunei, învecinându-se la Nord cu comuna Vedea, la Sud cu fluviul Dunărea, la Est cu comuna Vedea şi la Vest cu satul Găujani.
Satul Găujani este reşedinţă de comună, situat în partea centrală a acesteia şi se învecinează la Nord cu comuna Vedea şi comuna Gogoşari, la Sud cu fluviul Dunărea, la Est cu satul Cetăţuia şi la Vest cu satul Pietrişu.
Satul Pietrişu este situat în partea de Vest a comunei Găujani având ca vecini: la Nord comuna Gogoşari, la Sud fluviul Dunărea, la Est satul Găujani şi la Vest comuna Pietroşani, judeţul Teleorman.
Toate cele trei sate ale comunei sunt localităţi de frontieră.
Partea de Sud a comunei Găujani este străbătută de la Vest la Est de gârla Pasărea, care este o ramificaţie a râului Vedea.
In anul 1931 „Danubiana” a construit un dig de apărare împotriva inundaţiilor (Malu – Pietroşani) pe malul Dunării. Acesta a fost consolidat si înălţat în anul 1960.
Între dig şi malul Dunării este o pădure formată din copaci : de esenţă moale : salcie, plop şi de esenţă tare :dud, stejar, salcâm.
Comuna Găujani are o suprafaţă de  8.102,28 ha, din care intravilanul satului Cetăţuia este de 44,90 ha, intravilanul satului Găujani este de 200,47 ha iar intravilanul satului Pietrişu este de 104,38 ha.
De la Giurgiu la Cetăţuia sunt 27 Km, de la Cetăţuia la Găujani sunt 2 Km, iar de la Găujani la Pietrişu sunt 3 Km.
Date privind înfiinţarea comunei, prima atestare documentară, evoluţia istorică.
Pe raza comunei Găujani, în satul Cetăţuia, au fost descoperite  aşezări  din secolele III-IV şi din secolele  X – XI, la ieşirea din sat către Găujani  pe terasa mijlocie  a gârlei Pasărea.
În satul Găujani, la punctul „ Valea lui Guţu Gheorghe”  a fost descoperită o aşezare din epoca bronzului ( cultura tei ). Tot în satul Găujani  la punctul  „Pepenişte’’ s-a descoperit o aşezare  din prima epocă  a fierului şi din secolele  III – IV,  iar la punctul „ Canalul  mare” s-a descoperit o aşezare  din secolele  III-IV, X-XI  şi feudală  ( sec. XV).
În satul  Găujani, Biserica Adormirea  Maicii Domnului datează  din anul  1856 şi este  monument istoric.
În satul Pietrişu, Biserica  Cuvioasa Parascheva a fost construită  în anul 1882 şi este monument istoric. Aceasta are pilonii interiori de susţinere din trunchiuri masive de lemn, înfăşuraţi  cu împletitură din papură  şi acoperiţi  cu mortar.
Comuna Găujani este atestată  documentar  la anul 1700, figurând în harta Ţării Româneşti întocmită de stolnicul Constantin Cantacuzino.
Satul Găujani a fost aşezat înainte pe o silişte. Datorită bolii care bântuia (holera), în 1830 s-a mutat spre Vest.
La intrarea dinspre Cetăţuia era o vale care semăna cu un căuş. După această vale, satului i s-a spus Căuşani. Datorită consoanelor fricative care se confundă, numele s-a transformat şi i s-a spus Găujani. În această vale se aduna în fiecare an apă multă, unde se scăldau raţele şi gâştele.
Comuna Găujani cu cele trei sate componente are actuala delimitare  din anul 1968, an în care  s-a făcut  reorganizarea  administrativ-teritorială.
În trecut satul Cetăţuia a fost comună, apoi a făcut parte din comuna Arsache.
Satul Pietrişu a fost comună , a avut denumirea Ştirbei Vodă, apoi a făcut parte din comuna Pietroşani, judeţul Teleorman.
Populaţia  comunei, componenţa etnică.
Populaţia comunei Găujani, este de 2559 locuitori, din care în satul Găujani sunt 1344 locuitori, în satul Pietrişu sunt 1019 locuitori iar în satul Cetăţuia sunt 196 locuitori.
În urma recensământului efectuat  în anul 2002 s-a constatat că pe raza comunei Găujani nu sunt minorităţi naţionale, motiv pentru care nu se ridică probleme deosebite în legătură  cu aplicarea  prevederilor Legii  nr. 215/200l a administraţiei publice locale, republicată, modificată şi completată, în ceea ce priveşte  folosirea limbii materne în administraţia publică locală.
În satul Pietrişu există o comunitate mică de romi, aproximativ 587 rudari,  care însa nu au declarat că aparţin etniei romilor la ultimul recensământ.
Căile de comunicaţie existente şi categoria acestora.
Pe raza comunei Găujani există următoarele  căi de comunicaţii:
- DN 5 C Giurgiu - Zimnicea, aparţinând domeniului public al statului. Acesta  este asfaltat.          
- DJ 505  care leagă satul Cetăţuia de comunele Vedea şi Gogoşari, aparţinând domeniului public de interes judeţean. Acesta este  drum de pământ.
- Drumurile săteşti aparţin domeniului public de interes local. Acestea sunt drumuri de pământ pietruite parţial cu balast.
Principalele funcţiuni economice.
Specifică pentru comuna Găujani este activitatea agricolă, asigurată de gospodăriile personale ale cetăţenilor şi de cele 3 asociaţii agricole.
Pe raza comunei există suprafaţa de 7019 ha teren agricol, din care: 6725 ha teren arabil, 58 ha vie, 222 ha păşune, 14 ha livadă.
Activitatea economică se desfăşoară în societăţi comerciale cu răspundere limitată şi în asociaţii familiale.
Puterea economică a acestora este mică, deoarece situaţia materială a cetăţenilor este modestă.
În satul Cetăţuia există o biserică a cultului creştin ortodox, cu hramul Sfântul Dumitru, o societate agricolă-SC COSMARA SRL,  un magazin-SC R`ART SRL, o Întreprindere individuală Bogdan Măroiu şi un bar - SC DIDE SRL.
În satul Găujani există Şcoala „Drăghici Davila”, grădiniţa de copii, un Cabinet medical individual - dr.Buga Claudia, un cămin cultural, o biserică pentru creştinii ortodoxi - Biserica Adormirea Maicii Domnului, o biserică pentru creştinii adventişti, primăria, postul de politie, Garda 2 de intervenţie la incendii, o societate agricolă -SA Victoria Găujani, o moară, staţia PECO, şi nouă magazine : SC SOMAR SRL, SC ELENVIO SRL, SC MADI SRL, SC MĂLDĂIANU SRL, SC TANI SRL, SC THEONS SRL, SC R`ART SRL, SC SIMNUCA SRL şi PĂUN MARIANA PF.
În satul Pietrişu există Şcoala cu clasele I-VIII, grădiniţa de copii, o biserică pentru credincioşii creştin ortodoxi - Biserica Cuvioasa Parascheva, o biserica pentru creştinii adventişti, o societate agricolă - SC TRANSRAPID SRL şi opt magazine : sc datcu srl, sc vali srl, sc minigab srl, NECŞOI DUMITRA AF, CARACONCEA ION PF, GHEŢA IONELA PF, TURMAC NICULAE PF şi RADU IONEL-EDUARD PF .
Categoriile de sol existente in comuna.
De la DN 5C către Nord (pe terasă), terenul are categoria cernoziom cambic levigat.
De la DN 5C către Sud, există teren de categoria cernoziom cambic, cernoziom cambic cu structură predominant argiloasă, cernoziom cambic cu structură predominant nisipoasă şi aluvionară.
Vânturile care bat în comună sunt : Austrul şi Băltăreţul.
Punctele după care se orientau cetăţenii comunei în trecut pentru recunoaşterea terenurilor erau :
Doua drumuri numite „DRECSIE”, unul care străbate satul Găujani de la şoseaua naţională până la SA Victoria Găujani şi altul care străbate satul Pietrişu de la DN 5C până la comuna Gogoşari.
„Drumul  untului”  această denumire exista din timpul ocupaţiei turceşti, când turcii au luat din toate judeţele untul şi l-au cărat spre raia pe acest drum.
„Găvana lui Manole”, are această denumire deoarece pământul este mai jos. În această găvană se găseau mărăcini negri care au fost scoşi cu plugurile în timpul arendaşului Nicu Cazacu.
„Padina şi locul din padină”- este un loc jos unde se strânge apa provenită din ploi şi zăpezi. Aici, înainte vreme se scăldau bivolii şi se adăpau boii.
„Locul din Branişte”- se afla situat în pădurea Branişte care făcea parte din Codrul Vlăsiei, tăiată în anul 1893 de către arendaşul din acel timp, Fulga.
Un alt punct era „Scânteia” care avea teren mai puţin fertil.
„Găvana lui miaua”  un alt punct de reper .
„Drumul de fier”- această denumire datează din anul 1877 când s-a construit calea ferată Giurgiu - Zimnicea de către ruşi, în scopuri militare, cale ferată care nu mai există în prezent.
Animale sălbatice care există pe raza comunei : porci mistreţi, vulpi, bursuci (puţini), iepuri, hârciogi, coioţi, şoareci şi păsări (berze, gâşte, raţe, nagâţi, ţigănuşi, lebede). Lupii au dispărut complet din cauza tăierii pădurilor.
Animalele domestice care sunt crescute în comună : oi, vaci, cai, măgari, capre, iepuri, struţi, câini, pisici, păsări (găini, curci, raţe, gâşte, bibilici, porumbei, papagali, păuni, struţi), albine.
Plante sălbatice existente în comună : trestie, papură, pipirig, izma broaştei, muşeţel, iarbă mare, pătlagină, spânz, păpădie, lăptucă, pir, coada calului, urzică, cicoare, maci, coada şoricelului, lumânărică, lipan, costrei (uler), neghină, festucă, iarbă de sudan, poa pratensis, xantium (ciulini), iarba vântului , traista ciobanului.
Pe terenul arabil se cultivă următoarele plante : grâu, porumb, floarea soarelui, rapiţă, orz, ovăz, lucernă, mei, legume, pepeni, viţă-de-vie, pomi fructiferi.
Încă din anul 1991, în baza legilor fondului funciar, terenul a fost restituit persoanelor îndreptăţite. Majoritatea proprietarilor au arendat terenul, deoarece au o vârstă înaintată şi nu dispun de utilaje agricole pentru a-l lucra. O mică parte cultivă terenul particular, dar producţiile sunt mici deoarece nu se folosesc metode moderne şi utilaje performante.

1 iunie 2009

 

ÎNTOCMITĂ DE SECRETARA COMUNEI GĂUJANI, DUNĂRE AURICA